Studenta câştigătoare a unei burse în programul Vulcanus Europa-Japonia
Miercuri, 20 aprilie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Studenta Mădălina Ana IOVĂNICĂ, de la Facultatea de Chimie Industrială si Ingineria Mediului, anul IV, se numără printre cei 40 de studenţi din ţări ale Uniunii Europene câştigători ai unei burse Vulcanus Europa-Japonia. Bursa oferă un stagiu de 12 luni în Japonia, care constă în 4 luni pentru învăţarea limbii şi 8 luni în compania japoneză MITSUBISHI CHEMICAL CORPORATION.
Comunitatea academică din UPT o felicită pe Mădălina şi pe cadrele didactice care au pregătit-o pentru frumoasa reuşită şi îi doreşte success în stagiu.
Ediţia următoare a programului de burse Vulcanus Europa-Japonia (2016-2017) va fi lansată în noiembrie.
Departamentul Relaţii Inetrnaţionale stă la dispoziţia studenţilor interesaţi, tot timpul anului, pentru informaţii şi pregătirea unei aplicaţii adecvate.
Radio France Internationale vă invită în tramvai
Joi, 14 aprilie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Marți, 19 aprilie a.c., la Timișoara se lansează postul local Radio France Internationale. Dacă sunteți vorbitori de limbă franceză și doriți să participați la emisiunile organizate în tramvaiului RFI România din Piața Libertății, sunteți invitați să vă înscrieți aici până cel târziu duminică, 17 aprilie 2016.
AUF sprijina participantii la Hackathlon 2016
Miercuri, 13 aprilie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Studenții vorbitori de limba franceză care doresc să participe la concursul de programare Hackathlon pot primi sprijin financiar de la Agentia Universitară a Francofoniei (AUF).
AUF, sectiunea Europa Centrală și de Sud-Est, dorește să contribuie la susținerea financiară a participanților la maratonul de 24h de programare, organizat la Cluj-Napoca, în perioada 21-22 mai 2016.
UPT este membră asociată la AUF, ca urmare, studenții vorbitori de franceză pot candida pentru oferta AUF, care va acoperi:
– intrarea,
– transportul cu trenul sau autobuzul,
– cazarea.
Studenții sunt rugați să informeze Departamentul Relaţii Internaţionale asupra depunerii candidaturii.
Detalii suplimentare găsiţi aici.
Bell Labs Prize 2016
Miercuri, 6 aprilie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Nokia prin Bell Labs a lansat Competiția de proiecte Bell Labs Prize. Această competiție se adresează cercetătorilor din întreaga lume din domeniul Tehnologia Informației și Comunicațiilor (rețele de comunicații, codificare, compresie, criptografie, matematică, wireless, sustenabilitate, cloud etc.) și oferă acestora posibilitatea de a colabora cu cercetători din cadrul laboratoarelor Bell.
Ideea de proiect trebuie dezvoltată în maxim 250 de cuvinte, în care să se puncteze gradul de inovare, valoarea tehnică, fezabilitatea și impactul acesteia asupra mediului de afaceri.
Cercetătorii care se califică pe primele trei poziții vor primi premii în bani: 100,000$ pentru locul I, 50,000$ pentru locul II și respectiv 25,000$ pentru locul III. De asemenea, cele mai bune 50 de idei înscrise în concurs vor beneficia de consultanță din partea cercetătorilor Bell Labs pentru transformarea ideii într-o propuere profesională detaliată.
Termenul limită pentru depunerea ideii de proiect este 20 Aprilie 2016.
Mai multe informații despre această competiție se găsesc pe site-ul Bell Labs.
Programul de burse Fulbright Student
Marti, 5 aprilie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Programul de burse Fulbright Student, pentru anul academic 2017-2018, a deschis apelul pentru candidaturi. Programul este adresat studenților, masteranzilor și doctoranzilor interesați de programe de masterat sau de cercetare doctorală în universități din Statele Unite ale Americii . Termenul de aplicare a candidaturilor este 09 mai 2016.
Descrierea programului și detalii suplimentare pot fi găsite aici.
Africa – expoziție de fotografie cu donație de carte pentru Biblioteca Baobab din Togo
Miercuri, 30 martie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Biblioteca Politehnica și Biblioteca Baobab, România și Togo, două lumi contrastante. Pentru a cunoaște povestea celei de-a doua, vă invităm la expoziția de fotografie africană, ce poate fi vizitată la BUPT, etajele 2 și 3, până la finele lunii aprilie.
Zilele Carierei – editia a VIII-a
Luni, 28 martie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Sunteti invitati sa participati miercuri, 30 martie 2016, începând cu ora 9:00, la Restaurant Universitar Politehnica din Complexul Studențesc, unde va avea loc festivitatea de deschidere a Zilelor Carierei, Ediția a VIII-a.
Programul evenimentului va cuprinde:
- două zile de stand
- prezentări de cariere și oameni de succes – absolvenți ai UPT
- sfaturi utile pentru pregătirea portofoliului de angajare
- prezentări de companii și produse
- concursuri tehnice
- de vorba cu specialistii
- traininguri tehnice
- vizite în companii.
Manifestarea este destinată studenților, absolvenților, dar și companiilor și instituțiilor de profil interesate să ofere oportunități de carieră pentru tineri.
Evenimentul va fi deschis publicului larg între orele 10:00 – 17:00 în zilele de 30 și 31 martie 2016.
Concursuri cu premii la Zilele Carierei
Luni, 21 martie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Ediția a VIII-a a Zilelor Carierei continuă tradiția concursurilor tematice. Participă și tu!
Compania Yazaki organizează câte un concurs tehnic în fiecare zi de stand:
- în prima zi, 30 Martie 2016, între orele 11:00 – 15:00, va avea loc Yazaki – Concurs Software;
- în cea de-a doua zi, 31 Martie 2016, între orele 11:00 – 13:00, va avea loc Yazaki – Concurs Hardware.
La fiecare dintre cele două concursuri pot participa doar câte 6 concurenți. Câștigătorii vor beneficia de un internship plătit în cadrul companiei, posibilitatea de a realiza lucrarea de diplomă alături de profesioniștii companiei, precum și diferite gadget-uri.
Pentru a te înscrie la concurs, trimite CV-ul tău la adresa de e-mail cicoc@upt.ro.
FameLab 2016
Marti, 15 martie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Universitatea Politehnica Timișoara organizează, pentru al doilea an consecutiv, preselecția regională pentru competiția FameLab 2016, cel mai important concurs internaţional de comunicare a ştiinţei pentru public, coordonat de British Council în parteneriat cu Cheltenham Festivals și ajuns anul acesta la cea de-a IX-a ediție.
Competiția se adresează tinerilor pasionați de știință cu vârsta cuprinsă între 18-35 de ani, care pot fi elevi din liceele din întreaga țară, profesori de științe, studenți, cercetători și cadre didactice universitare, ingineri, medici.
Prezentările susținute în cadrul concursului FameLab trebuie să aibă cel mult trei minute și un format cat mai atractiv pentru public (de tipul stand-up comedy). Juriile sunt compuse din personalități din lumea științei și din mass-media.
Și în acest an, preselecțiile regionale se vor desfășura în mai multe orașe din țară, în Timișoara urmând să aibă loc pe 8 aprilie, de la ora 11, în Sala Mică a Senatului, Rectoratul Universității Politehnica Timișoara, Piața Victoriei Nr. 2.
Înscrierea concurenților în faza de selecție se face pe pagina proiectului FameLab, iar formularele de înscriere se pot trimite pe adresa famelab@britishcouncil.ro cu cel puțin 24 de ore înaintea fiecărei preselecții regionale.
Ziua Internațională a Francofoniei la Biblioteca UPT
Luni, 14 martie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Joi, 17 martie, de la ora 15, la Biblioteca UPT (etaj IV, Zona multimedia) se sărbătorește Ziua Internațională a Francofoniei. Roxana Bucur, coordonator «Campus France» din cadrul Institutului Francez din Timișoara va face o prezentare a burselor și stagiilor oferite de statul francez pentru studenți, masteranzi și doctoranzi. Din partea Departamentului de Relații Internaționale va vorbi Adriana Iacob despre proiectele de dublă diplomă ale UPT cu universitățile francofone. Tot în cadrul întâlnirii de joi studenții francofoni care studiază la UPT vor face o prezentare a universităților lor, iar studenții de la UPT vor face referiri la experiențele de studiu sau de practică la universități francofone.
Evenimentul este organizat de BUPT împreună cu Departamentul de Relații Internaționale și Institutul Francez din Timișoara.