Zilele Carierei la Universitatea Politehnica Timișoara

Joi, 22 martie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Conducerea UPT vă invită să participaţi la a XII-a ediție  a evenimentului ,,Zilele Carierei”, care va avea loc la Cantina UPT, din Complexul Studenţesc.

Manifestarea este destinată  studenților și absolvenților. Standurile celor 60 de companii prezente, pot fi vizitate miercuri și joi, 28 și 29 marie 2018, în intervalul orar 10:00 – 17:00. Programul detaliat al evenimentului poate fi consultat aici. Pentru detalii suplimentare vă rugăm să intraţi pe pagina evenimentului. Companiile participante şi ofertele acestora/facultăţi, le gasiţi consultând adresa, dar si catalogul evenimentului, disponibil AICI.

Sunteți așteptați să participați la eveniment.

Carieră Evenimente Licenţă, Master

Start mobilități Erasmus +

Marti, 13 martie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Departamentul de Relații Internaționale din cadrul Universității Politehnica Timișoara în colaborare cu Biblioteca UPT organizează sesiuni de informare și training privind mobilitățile de studii și practică pentru studenții și absolvenții UPT în Europa și în afara ei 2018/2019.

Program:
14.03.2018, ora 13 – Prezentare Mobilități de Studii și Practică + Atelier de pregătire, Biblioteca UPT, et. 4, Zona Multimedia.

21.03.2018, ora 13 – Prezentare Mobilități de Studii și Practică + Atelier de pregătire, Biblioteca UPT, et. 4, Zona Multimedia.

Carieră Didactic Internaţional Licenţă, Master

«Parle-moi science». Câștigați o tabletă!

Miercuri, 7 februarie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Agenția Universitară a Francofoniei în Europa Centrală și Orientală (AUF ECO) lansează cea de-a doua ediție a concursului «Parle-moi science».

Mai multe informații se pot găsi pe pagina oficială a AUF. 

Data limită pentru înscrieri este 31 martie 2018.

Public eligibil: studenți înscriși în universitățile membre AUF din Europa Centrală și Orientală.

Premii: tablete.

Studenții trebuie să lucreze în echipă și să creeze o secvență video (de maximum 3 minute) în care trebuie să explice în limba franceză, într-un mod comprehensibil pentru publicul larg, un concept științific studiat.

Altele Licenţă, Master

Diplome de limba franceză

Marti, 6 februarie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Diploma de limba franceză facilitează accesul studenților la un învățământ de calitate datorită burselor oferite de Guvernul francez pentru studenții străini.

În vederea obținerii DELF sau DALF, diplomele de franceză eliberate de Ministerul Educației din Franța, care se bucură de o recunoaștere internațională și de o valabilitate nelimitată, următoarea sesiune pentru studenți va avea loc în 24-25 februarie atât la Institutul Francez din Timișoara.

Pentru înscrieri se poate accesa următorul link.

Cei care au nevoie de o evaluare rapidă și fiabilă a nivelului de limbă franceză pot opta pentru unul dintre testele de limba franceză (TCF, TCF Québec, e-TEF, TEF Canada) care se susțin de asemenea de două ori pe lună la Institutul Francez.

Pentru înscrieri se pot accesa urmatoarele pagini web:

· evaluări TCF

· evaluări TEF 

INSTITUTUL FRANCEZ DIN TIMIȘOARA

Adresa: BD. C.D. Loga, nr. 46

Program: luni-vineri: 12:00-18:30 / sâmbătă: 10:00-14:00

Telefon: 0256 490 544 Email: equipe.timisoara@institutfrancais.ro

Altele Licenţă, Master

O provocare pentru studenți: Concepeți mașina viitorului și câștigați 200.000 de euro!

Joi, 1 februarie 2018,  postat de Raluca ILISIE

Valeo Innovation Challenge este o competiție lansată la nivel de Grup Valeo ce a ajuns la cea de-a cincea ediție. Aceasta presupune formarea unor echipe din 2 până la 5 studenți (la alegere includ un profesor, fără a depăși numărul maxim) care să propună soluții inovatoare legate de:

a) electrificarea autovehiculului;

b) autovehicule autonome;

c) mobilitate digitală.

Competiția încurajează tinerii să inoveze pentru a realiza mașina din viitor mai inteligentă, mai prietenoasă cu mediul, mai intuitivă și mai distractivă! Acceptând provocarea de a intra în Valeo Innovation Challenge 2018, studenții au oportunitatea de a deveni lideri în inovația de automobile și de a câștiga 200.000 de Euro! Echipele se pot înscrie pe website-ul competiției până în data de 30 martie 2018.

Competiția este structurată pe 3 etape. Prima fază presupune înscrierea la competiție, prezentarea proiectului sub formă de video mp4 (maxim 3 minute), o prezentare Power Point alcătuită din 5 slide-uri care cuprind alcătuirea echipei, problema identificată, soluțiile deja existente și propunerea inovației tehnice, termenul limită de înscriere pentru prima etapă fiind 30 martie 2018.

Pentru cea de-a doua fază vor fi alese 9 echipe din cele înscrise care vor avea la dispoziție 8 săptămâni să lucreze la proiectele lor. Echipele se vor bucura de sprijinul Valeo care este recunoscut pentru experiența și expertiza profesională a oamenilor de știință, designerilor, sociologilor și arhitecților săi.

În ultima fază echipele finaliste vor avea la dispoziție 5 minute pentru prezentarea proiectul final în fața juriului, după care va urma o sesiune de întrebări Q&A de 10 minute. La final juriul va selecta cele trei echipe câștigătoare și va acorda marele premiu, în valoare de 200.000 de Euro, pentru toate cele trei categorii.

Decernarea premiilor pentru cele 3 echipe câștigătoare va fi în data de 12 octombrie 2018, la Paris.

Altele Licenţă, Master

Accesul studenților UPT în cămine

Joi, 18 ianuarie 2018,  postat de Laura MIRICĂ

La încheierea lucrărilor de integrare în rețeaua IT a UPT a sistemului de control-acces, în toate căminele UPT accesul va fi posibil exclusiv pe baza cardului de STUDENT UPT.

Toate cardurile STUDENT UPT care au fost prelungite în acest an universitar, pot fi folosite direct pentru accesul în căminele UPT.

În celelalte cazuri, pentru evitarea situațiilor neplăcute:

  1. studenții care au card STUDENT UPT, dar nu l-au actualizat în acest an universitar, trebuie să se prezinte la Biblioteca UPT, cu carnetul de student vizat pe anul în curs, pentru prelungirea valabilității cardului.
  1. studenții UPT care nu au card STUDENT UPT, trebuie să se prezinte la Biblioteca UPT, cu carnetul de student vizat pe anul în curs, pentru eliberarea cardului.

Cardurile astfel prelungite, respectiv eliberate, urmează să fie înregistrate pentru acces în cămine.

Altele Doctoranzi, Licenţă, Master

Oportunități de studiu în Japonia

Miercuri, 3 ianuarie 2018,  postat de Lorena VASILESCU

În 9 ianuarie 2018, ora 11:00, în Amfiteatrul K1 al Centrului de Conferințe UPT, o delegație de la Nagoya Institute of Technology (Japonia), va prezenta oportunitățile de cooperare în domeniile educației și al cercetării, al schimbului de studenți și de cadre didactice.

Nagoya Institute of Technology (NITech) este un nou partener al UPT. La începutul acestui an a fost semnat un acord Erasmus+ în domeniul Ingineriei civile, în baza căruia se vor efectua schimburi de doctoranzi și de cadre didactice. Acordul este coordonat de acad. dr. ing. Dan Dubină.

La prezentare sunt invitați să participe toți studenții interesați să dezvolte proiecte comune de cooperare cu Nagoya Institute of Technology în domeniile educației și al cercetării, respectiv al schimbului de studenți.

Internaţional Doctoranzi, Licenţă, Master

Calendarul alegerilor pentru reprezentanții studenților în Senat şi consiliile facultăţilor

Marti, 12 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

În perioada 10.12.2017 – 11.01.2018 se va desfășura procesul de alegeri parțiale pentru funcțiile de reprezentant al studenților în Senatul Universității Politehnica Timișoara și în Consiliile Facultăților din cadrul UPT.

Vezi AICI detalii suplimentare şi calendarul alegerilor.

 

Altele Licenţă, Master

Stagii în Franța

Joi, 7 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Agenția Universitară a Francofoniei și Institutul Francez au lansat un apel pentru depunerea candidaturilor pentru mobilități de stagiu 2018. Publicul țintă este reprezentat de studenții de la ciclul de licență sau masterat.

Mobilitățile sunt pentru perioade cuprinse între 1-3 luni, între aprilie și decembrie 2018. Sunt asigurate: indemnizație lunară, transportul dus-întors, asigurare de sănătate-accident-repatriere. Data limită pentru depunerea candidaturilor este 16 februarie 2018.

Mai multe detalii și înscrieri aici.

Carieră Didactic Internaţional Licenţă, Master

Burse pentru stagii de practică

Marti, 5 decembrie 2017,  postat de Raluca ILISIE

Agenția Universitară a Francofoniei a lansat un nou apel la candidaturi în cadrul programului de burse pentru stagii de practică.

Programul urmărește familiarizarea studenților francofoni români cu mediul de afaceri, prin dobândirea de competențe care să le faciliteze inserția pe piața muncii după finalizarea studiilor.

Studenții selectați vor beneficia de burse pentru stagii de practică cu durata de 1-3 luni, derulate în perioada aprilie – decembrie 2018, în companii din străinatate în care limba de lucru este limba franceză. Pot candida studenți înmatriculați la programe de licență (cu excepția celor din anul 1 licență) sau masterat. Bursa acoperă transportul internațional, o alocație lunară și asigurarea medicală.

Mai multe informații aici.

Internaţional Doctoranzi, Licenţă, Master