Înscrieri pentru Falling Walls Lab România

Miercuri, 2 mai 2018,  postat de Raluca ILISIE

Cercetători, antreprenori și specialiști de top sunt invitați să-și depună aplicațiile la Falling Walls Lab România, pentru a-și expune cercetările, în prezentări de 3 minute.

Deadline pentru depunerea candidaturilor: 8 mai 2018.

Proiectul internațional Fallings Walls Lab se va desfășura și în 2018, în țări din întreaga lume, fiind invitați să participe studenți (la nivel licenţă, master sau doctorat), cercetători postdoctorali, tineri antreprenori sau profesioniști precum și cadre didactice universitare (junior professors). Sunt bine-venite proiecte de cercetare inovatoare, idei, inițiative și modele de business, din toate disciplinele.

Câștigătorii evenimentelor Falling Walls Lab își vor susține prezentările la Finala Falling Walls Lab, care va avea loc la Berlin, în data de 8 noiembrie 2018 și vor fi invitați la Conferința Falling Walls din 9 noiembrie 2018. La Finala din Berlin se vor califica 100 de participanți. Fiecare finalist va avea oportunitatea să-și prezinte cercetarea, inițiativa sau modelul de business, timp de 3 minute, în fața unui juriu extraordinar, compus din reprezentanți ai mediului academic, cercetători și oameni de afaceri. Cei trei câștigători ai Finalei vor primi premii în bani și vor susține prezentările pe scena principală a Conferinței Falling Walls, care va avea loc în ziua următoare. Scopul evenimentelor Falling Walls Lab constă în încurajarea inovațiilor științifice și antreprenoriale, precum și a sinergiilor dintre cercetători și profesioniști de top, provenind din multiple domenii de expertiză.

Falling Walls Lab România va avea loc pe 8 iunie 2018, la Tranzit House din Cluj-Napoca. Candidaturile pot fi depuse online, până la data de 8 Mai 2018. Evenimentul Falling Walls Lab România este organizat de câtre Serviciul German de Schimb Academic – DAAD, cu sprijinul fundațiilor Falling Walls, Bayer și Sartorius.

Pentru informații suplimentare, vă rugăm să accesați pagina.

Licenţă, Master

  •  
  •