Vernisaj expoziţie Mihai Donici la Bibliotecă
Joi, 18 februarie 2016, postat de Laura MIRICĂ
Vineri 19 februarie, la ora 16, în holul central al Bibliotecii Universității Politehnica, se deschide expoziția de etnosculptură „Înainte” a artistului vizual Mihai Donici, cadru didactic la Facultatea de Arhitectură și Urbanism. Evenimentul marchează Ziua Brâncuși și face parte dintr-o serie de trei expoziții reunite sub titlul „Brâncu’și românii”.
Mihai Donici reinterpretează într-un stil propriu obiecte, forme care alcătuiesc o lume de simboluri vechi, ancestrale, care l-au inspirat și l-au făcut celebru pe sculptorul român: pește, coloană, sferă etc.
Expoziția poate fi vizitată până la sfârșitul lunii februarie.