Program de burse postdoctorale Fulbright Senior (Visiting Scholar) în universităţile din SUA

Vineri, 9 septembrie 2016,  postat de Laura MIRICĂ

Programul de burse postdoctorale Fulbright Senior (Visiting Scholar) se adresează cadrelor didactice și cercetătorilor din universități cu scopul de a realiza studii și cercetări în mediul academic American.

Bursele includ transportul internațional, asigurarea medicală și o indemnizație lunară care acoperă cazarea și cheltuielile de trai, o sumă pentru cărți și materiale educaționale și o primă de instalare. În cazul în care bursierul va fi însoțit de familie (soț/soție și copii necăsătoriți până în 21 de ani) cel puțin 80% din perioada stagiului Fulbright, acesta va beneficia şi de o alocaţie pentru familie. Bursele sunt acordate pentru o perioada de 3-6 luni aplicabile tuturor domeniilor de cercetare cu excepţia disciplinelor clinice.

Data limită pentru depunerea dosarelor de candidatură este 17 octombrie 2016.

Detalii despre înscriere şi informaţii suplimentare găsiţi aici .

 

Doctoranzi, Licenţă, Master

  •  
  •